
În perioada 5–7 iunie, Poliția a înregistrat 22 de cazuri de escrocherie telefonică, prejudiciul total depășind 3 milioane de lei. Totodată, alte 465 de tentative de fraudă au fost prevenite datorită vigilenței cetățenilor.
Potrivit oamenilor legii, în șase cazuri victimele au fost convinse să contracteze credite pentru a transfera ulterior banii infractorilor.
Cel mai mare prejudiciu raportat a fost de 923.000 de lei. Victima este o femeie de 77 de ani din Chișinău, care a fost contactată de persoane necunoscute ce s-au prezentat drept angajați ai unor instituții oficiale. Sub pretextul schimbării contorului electric, escrocii au determinat-o să transfere sume importante de bani, care ulterior au fost ridicate prin intermediul unor curieri.
Poliția precizează că cea mai frecventă metodă utilizată de infractori rămâne cea în care aceștia se prezintă drept reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei sau ai unor instituții bancare și solicită transferuri de bani ori contractarea unor credite.
Datele arată că persoanele cu vârsta de peste 55 de ani continuă să fie cele mai vulnerabile în fața acestor scheme de înșelăciune.
În acest context, Poliția îndeamnă cetățenii să manifeste maximă prudență, să nu transmită bani persoanelor necunoscute, să nu acceseze linkuri suspecte și să verifice orice informație primită prin telefon sau mesaje. În cazul unei tentative de fraudă, oamenii sunt sfătuiți să anunțe imediat Poliția.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Peste 20 de cazuri de fraudă în doar trei zile: Victimile au pierdut milioane de lei apare prima dată în Realitatea.md.