Traficul feroviar a fost oprit în Crimeea după un atac cu drone

În noaptea de 7 spre 8 iunie, o dronă ucraineană a lovit locomotiva unui tren de călători din Crimeea, care se îndrepta de la Moscova spre Simferopol, a declarat Serghei Axenov, șeful peninsulei anexate, numit de Rusia. „Conform datelor preliminare, mecanicul a fost rănit, asistentul mecanicului a murit, iar pasagerii nu au fost răniți”, a scris Axenov pe canalul său de Telegram. După atac, circulația tuturor trenurilor de pasageri a fost suspendată.