
Echipa Realitatea a suprins imagini dezolante la Gangura, raionul Ialoveni. După ploile puternice din weekend, grădinile localnicilor rămân încă pline cu apă.
Salvatorii intervin în localitate, pentru a o pompa. Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, din cauza precipitațiilor abundente au fost inundate mai multe gospodării și un canal de evacuare. Salvatorii au evacuat aproximativ 900 metri cubi de apă din 10 gospodării și din canalul afectat.
De asemenea, în localitatea Puhoi din Ialoveni au fost realizate mai multe intervenții pentru evacuarea apei din beciuri și gospodării.
Duminică, în localitățile din raionul Ialoveni au mers Vladimir Bolea și Igor Grosu. Oficialii au inspectat situația în teren, au discutat cu localnicii, cu autoritățile publice locale și au transmis indicații funcționarilor responsabili de gestionarea situației.
Articolul VIDEO dezolant din raionul Ialoveni. După ploile abundente din weekend, grădinile sunt încă inundate apare prima dată în Realitatea.md.