Controversa amenzilor-record pentru bănci. Chirițoiu: Nu e un cartel clasic, au existat contacte numeroase. Ce spune despre prejudicii

Digi24 a obținut în exclusivitate raportul Consiliului Concurenței care a adus piața bancară din România în fața unei situații fără precedent, în urma investigației privind manipularea ROBOR. Amenda cumulată este de peste 700 de milioane de euro pentru instituțiile bancare vizate. Documentul pe baza căruia Consiliul Concurenței a hotârât să dea această amendă istorică face referire la reguli pe care cele zece bănci vizate le-ar fi încălcat și ar fi influențat, astfel, valoarea indicelui ROBOR. Ratele celor care au credite luate înainte de luna mai 2019 ar fi crescut ca urmare a unui schimb de informații între bănci legat de fixarea dobânzii. Motivarea deciziei Consiliului Concurenței nu a fost anunțată public deocamdată. Documentul intrat în posesia Digi24 nu a fost confirmat de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a explicat că va trebui să fie publicată motivarea. De asemenea, el a declarat, la Digi24, că raportul a fost trimis Comisiei Europene, pentru a valida decizia de a amenda băncile.

Publicat
Din categoria Politic