Noi sisteme digitale pentru agricultură: Registrul Fermierului devine operațional până la sfârșitul anului

Digitalizarea agriculturii devine una dintre piesele-cheie ale parcursului european al Republicii Moldova. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a prezentat, în cadrul Grupului de Lucru pentru sectorul agroalimentar al Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, principalele angajamente și acțiuni planificate pentru alinierea agriculturii moldovenești la standardele Uniunii Europene.