În urma consultărilor cu UDMR de luni, premierul desemnat Eugen Tomac a declarat că „țara are nevoie de Guvern, de unul funcțional, care să ofere continuitate proiectelor începute”. Noul Guvern trebuie să fie „lipsit de discordiile politice care l-au caracterizat până acum”.
Prioritățile premierului desemnat
Printre prioritățile sale, Tomac a enumerat PNRR și „îndeplinirea jaloanelor până la 31 august anul acesta”. În caz contrar, România „pierde miliarde de euro”.
El a mai declarat că „ultima cerere de plată se poate face până la sfârșitul lunii septembrie”.
„Prima tragere pe SAFE se face la începutul lunii octombrie. Cineva trebuie să-și asume în această țară responsabilități importante”, a transmis premierul desemnat.
„Altfel, în lipsa unui vot, să nu ne mirăm că această țară este tot mai divizată, iar alții profită”, a precizat Tomac.
De asemenea, el a mai menționat că „noi nu ne-am asumat rolul de a veni în fața partidelor politice cu soluții miraculoase sau mai bune decât le-au avut ei până acum”.
Tomac, apel la responsabilitate
„Noi venim doar cu bună credință, cu responsabilitate, cu fermitate și, evident, cu dorința de a debloca această situație. Fac în continuare apel la toate partidele politice să iasă din această logică a reținerii. Să fie deschise în continuare spre dialog pentru a debloca această situație tensionată”, a concluzionat politicianul.