Laborator de canabis de ultimă generație, găsit lângă Chișinău: 2 reținuți și 24 de tipuri de semințe importate în țară

Un laborator pentru cultivarea marijuanei, echipat cu tehnică de ultimă generație, și o cantitate de aproximativ 2.500 de grame de canabis au fost descoperite la Vadul lui Vodă. În cadrul dosarului, oamenii legii îi investighează pe doi bărbați de 43 și 39 de ani, din municipiul Chișinău, care ar fi cultivat și vândut droguri de diferite tipuri, în cantități deosebit de mari.

În cadrul investigațiilor, s-a constatat că unul dintre bărbați avea rolul de a introduce în Republica Moldova semințe de canabis și diverse utilaje pentru cultivare, precum și de a le comercializa prin intermediul magazinelor online din aplicația Telegram, iar celălalt avea rolul de cultivare a plantelor de canabis și de comercializare a acestora.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în țara noastră au fost importate 24 de tipuri de semințe de canabis, pentru cultivarea a 24 de varietăți de marijuana.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/vadul-lui-voda.mp4″ muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În rezultatul perchezițiilor efectuate la unul din domiciliile bănuiților din Vadul lui Vodă au fost găsite și sechestrate plante de canabis în faza de creștere și produs finit de aproximativ 2500 gr., 11 pastile ecstasy cu logo-ul „Gold”, 4 mărci LSD, 2 recipiente cu ulei de canabis în stare solida, un pachet cu „ciuperci magice” (halucinogene).

Urmare a perchezițiilor și în baza probelor și rolurilor fiecăruia, bănuitul responsabil de laborator a fost reținut pentru 72 ore, iar celălalt este cercetat în stare de libertate, cu asigurarea prezumției nevinovăției, potrivit legii”, transmite PCCOCS.

Articolul Laborator de canabis de ultimă generație, găsit lângă Chișinău: 2 reținuți și 24 de tipuri de semințe importate în țară apare prima dată în Realitatea.md.