Blocurile noi și renovate vor fi dotate cu infrastructură pentru fibră optică, conform noii legi adoptate

Parlamentul a votat în a doua lectură proiectul de lege privind accesul pe proprietăți a furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și utilizarea infrastructurii, care prevede că toate blocurile noi construite sau renovate trebuie echipate cu infrastructură fizică interioară pentru rețele de fibră optică și cu un punct de acces.

Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, are ca scop alinierea cadrului național la legislația europeană privind reducerea costurilor de instalare a rețelelor gigabit de comunicații electronice. Implementarea acesteia va simplifica și accelera extinderea rețelelor, iar cetățenii și companiile vor beneficia de servicii digitale mai bune.

A fost introdusă obligativitatea dotării clădirilor noi cu infrastructură de fibră optică pentru a pregăti ultimul segment al rețelei pentru conectivitate gigabit. Această măsură elimină costurile și dificultățile ulterioare din procesul de cablare.

Proiectul de lege stabilește un drept clar și executoriu al furnizorilor de rețele de comunicații de a obține acces la orice infrastructură fizică necesară, cum ar fi stâlpi, piloni, conducte, canalizații sau turnuri, în condiții echitabile. Acest drept se aplică nu doar infrastructurii altor furnizori de comunicații, ci și celei deținute de furnizorii din alte domenii. Prin partajarea infrastructurii existente, costurile de instalare vor fi reduse semnificativ.

Legea prevede măsuri pentru accelerarea și digitalizarea procedurilor de obținere a autorizațiilor. Autoritățile competente, inclusiv cele ale administrației publice locale, trebuie să emită o decizie privind autorizarea lucrărilor în termen de patru luni. De asemenea, se aplică principiul aprobării tacite, astfel că, în lipsa unei decizii în termenul stabilit, autorizația va fi considerată acordată.

Toate cererile vor putea fi depuse electronic prin intermediul Punctului Unic de Informare, care va funcționa ca un ghișeu unic electronic. Acesta va conține informații esențiale despre infrastructura existentă – localizare, tip, utilizare, punct de contact – și despre lucrările civile planificate.

Este prevăzut un mecanism prin care orice furnizor de rețea care planifică lucrări civile este obligat să accepte cererile rezonabile de coordonare din partea furnizorilor de comunicații electronice, ceea ce va permite instalarea simultană a mai multor tipuri de infrastructură.

Documentul conține și un mecanism eficient de soluționare a litigiilor. Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații va avea competențe pentru soluționarea rapidă a litigiilor apărute în aplicarea legii, oferind o alternativă rapidă și specializată la procedurile judiciare tradiționale și asigurând deblocarea rapidă a proiectelor de investiții.

Legea face parte din angajamentele Republicii Moldova asumate în cadrul Planului de creștere 2025–2027 și al procesului de aderare la Uniunea Europeană pentru perioada 2025–2029.

Totodată, prin Strategia de transformare digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023–2030, statul și-a asumat asigurarea conectivității la viteze de cel puțin 100 Mbps pentru 75% din populație și extinderea acoperirii rețelelor 5G la minimum 25% din populație.