Datele din sectorul asigurărilor (Biroul Național de Statistică) indică faptul că, în perioada menționată, societățile de asigurare au încasat prime brute subscrise pentru riscuri legate de incendii în valoare de 845,9 mil. lei, în timp ce despăgubirile achitate pentru incendii au constituit doar 271,2 mil. lei, ceea ce denotă un grad redus de acoperire a riscurilor și necesitatea extinderii mecanismelor de asigurare.
În acest sens a fost elaborat un proiect de modificare a Legii privind apărarea împotriva incendiilor și a Legii cu privire la protecția civilă. În special, se propune introducerea mecanismului de asigurare în caz de dezastru ca instrument complementar de protecție financiară, aplicabil potrivit legislației în domeniul asigurărilor.
De asemenea, se propune instituirea obligației de participare a proiectanților de construcții și instalații la cursuri de pregătire organizate de IGSU în domeniul asigurării apărării împotriva incendiilor a construcțiilor.
În linii mari, proiectul prevede reconfigurarea arhitecturii instituționale și a rolurilor funcționale, prin consolidarea rolului Ministerului Afacerilor Interne și al IGSU ca autoritate națională competentă în domeniul protecției civile; reglementarea mecanismelor de coordonare instituțională și delimitarea rolurilor între autoritățile implicate.
Proiectul urmează a fi examinat în cadrul ședinței Cabinetului de Miniștri.
The post În doi ani, pagubele provocate de incendii și situații excepționale au însumat aproape 8 miliarde de lei appeared first on logos-pres.md.