Ministerul Sănătății avertizează: Căpușele sunt active, iar riscul de îmbolnăvire rămâne ridicat

Ministerul Sănătății avertizează populația asupra riscurilor asociate mușcăturilor de căpușe și îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de protecție în perioada de activitate intensă a acestora, care se desfășoară, de regulă, din aprilie până în octombrie, cu un vârf în lunile mai-iulie.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), boala Lyme rămâne cea mai frecventă infecție transmisă prin căpușe în Republica Moldova. În anul 2025 au fost înregistrate 159 de cazuri, comparativ cu 249 de cazuri raportate în anul precedent. Cele mai afectate zone sunt municipiul Chișinău, raioanele Strășeni, Ialoveni, Orhei, Criuleni, Edineț și municipiul Bălți.

Specialiștii atrag atenția că riscul de infectare cu bacteria Borrelia burgdorferi, responsabilă de apariția bolii Lyme, este real în Republica Moldova, fiind confirmată prezența acesteia în populațiile de căpușe de pe teritoriul țării.

Deși mușcătura de căpușă este, în general, nedureroasă și poate trece neobservată, medicii recomandă supravegherea atentă a persoanelor care au fost mușcate, în special a copiilor. În cazul identificării unei căpușe atașate de piele, aceasta trebuie îndepărtată cât mai rapid pentru a reduce riscul de transmitere a infecției.

Ministerul Sănătății recomandă ca, în cazul copiilor, extragerea căpușei să fie efectuată de un medic, care poate evalua și riscul individual de infectare.

În cazul în care căpușa este îndepărtată acasă, specialiștii recomandă utilizarea unei pensete cu vârf subțire, extragerea acesteia printr-o mișcare lentă și fermă, fără răsucire, iar ulterior dezinfectarea locului mușcăturii. Medicii avertizează să nu fie aplicate substanțe precum uleiul, vaselina sau alcoolul înainte de extragere.

Consultul medical este recomandat dacă o căpușă este identificată pe corpul unui copil, dacă aceasta nu poate fi îndepărtată complet sau dacă apar simptome precum o pată roșie în jurul mușcăturii, febră, dureri de cap, oboseală, dureri musculare ori alte manifestări neobișnuite.

Primul și cel mai caracteristic semn al bolii Lyme este eritemul migrator, o pată roșie care apare la câteva zile sau săptămâni după mușcătură și care se extinde progresiv pe piele. Netratată, boala poate afecta sistemul nervos, inima și articulațiile. Totuși, tratamentul administrat la timp este eficient și previne apariția complicațiilor.

Autoritățile sanitare recomandă purtarea hainelor cu mâneci lungi și a pantalonilor lungi în timpul deplasărilor prin zone cu vegetație abundentă, utilizarea repelentelor, verificarea atentă a corpului după ieșirile în natură și prezentarea la medic ori de câte ori există suspiciuni privind o eventuală infectare.

Ministerul Sănătății subliniază că informarea corectă, prevenția și intervenția medicală precoce reprezintă cele mai eficiente metode de protecție împotriva bolii Lyme și a altor infecții transmise prin căpușe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ministerul Sănătății avertizează: Căpușele sunt active, iar riscul de îmbolnăvire rămâne ridicat apare prima dată în Realitatea.md.