
Pasagerii aflați pe aeroportul din Hamburg, Germania, au fost nevoiți să se evacueze pe 12 iunie, în urma unui incident de securitate care a perturbat activitatea aeroportuară.
Toate persoanele aflate în terminal, dar și cele care se găseau deja la bordul aeronavelor, au fost obligate să părăsească zona situată după punctele de control de securitate.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ssstwitter.com_1781266902035.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Potrivit informațiilor, incidentul a avut loc după activarea unui buton de apel de urgență. Presa germană scrie că un bărbat ar fi apăsat butonul, obținând astfel acces necontrolat în zona de securitate a aeroportului.
Ulterior, identitatea acestuia a fost stabilită de autorități. Individul urmează să fie supus unei percheziții amănunțite, în cadrul verificărilor desfășurate de forțele de ordine.
Incidentul a afectat semnificativ traficul aerian. Astfel, toate zborurile de pe aeroportul din Hamburg au înregistrat întârzieri de cel puțin trei ore.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Evacuări pe aeroportul din Hamburg: zeci de zboruri au fost întârziate apare prima dată în Realitatea.md.