Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Timișoara: peste 40 de persoane evacuate

Peste 40 de persoane au fost evacuate de urgență sâmbătă dimineață, în urma unei explozii puternice urmate de incendiu, produsă într-un bloc din Timișoara. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Deflagrația s-ar fi produs de la o trotinetă electrică, transmite presa română.

Potrivit ISU Timiș, citat de Agerpres, pompierii au evacuat sâmbătă dimineață 43 de persoane dintr-un bloc din municipiul Timișoara, iar trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, în urma unei explozii urmate de incendiu, produsă într-un apartament.

„O trotinetă a explodat. Eram la mine acasă și a explodat, mi-a intrat ușa în cap”, a povestit un tânăr care era vizibil în stare de șoc după deflagrația care a avut loc.

Conform celor mai noi informații, trei adulți au primit îngrijiri medicale, fiind în stare conștientă și cooperantă. Nicio persoană nu a fost transportată la spital, a anunțat ISU Timiș.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, echipajul CBRN, o autospecială pentru transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara și o ambulanță SAJ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Timișoara: peste 40 de persoane evacuate apare prima dată în Realitatea.md.