Operațiunea „Pușkin”: cum au dispărut cărți rare din bibliotecile franceze

Printre volumele sustrase se numără ediții valoroase semnate de mari autori ai literaturii ruse, precum Aleksandr Pușkin, Nikolai Gogol și Mihail Lermontov, relatează Le Monde.

Potrivit instanței, cei șase inculpați, cinci bărbați și o femeie, au fost găsiți vinovați pentru asociere în vederea comiterii de infracțiuni. O parte dintre aceștia au fost condamnați și pentru furtul unor bunuri culturale expuse în instituții publice.

Pedepsele au ajuns până la șapte ani de închisoare.

Cărțile erau înlocuite cu copii aproape imposibil de depistat

Anchetatorii susțin că membrii grupării foloseau o metodă elaborată. Aceștia consultau volumele originale în biblioteci, le fotografiau și le măsurau cu atenție.

Ulterior reveneau și înlocuiau exemplarele autentice cu reproduceri realizate astfel încât diferențele să fie greu de observat.

Faptele investigate în Franța au avut loc în 2023 și au vizat Biblioteca Diderot din Lyon, Biblioteca Națională a Franței și Biblioteca Universitară de Limbi și Civilizații din Paris.

Potrivit procurorilor, operațiunea a fost planificată în detaliu și executată cu un grad ridicat de organizare.

Liderul grupării a primit cea mai severă pedeapsă

Cea mai mare condamnare a fost pronunțată împotriva lui Mikheil Zamtaradze, în vârstă de 50 de ani. Acesta a primit șapte ani de închisoare și interdicția de a mai intra vreodată pe teritoriul Franței după executarea pedepsei.

Zamtaradze fusese condamnat și în Lituania pentru furtul organizat al unor publicații din secolul al XIX-lea, evaluate la peste 600.000 de euro.

Un alt inculpat, Beqa Tsirekidze, în vârstă de 49 de ani, a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare. El fusese condamnat anterior și în Estonia pentru fapte similare.

Doi dintre inculpați au fost judecați în lipsă, după ce au fost arestați în Georgia. Autoritățile franceze nu au putut obține extrădarea lor, deoarece legislația georgiană nu permite predarea propriilor cetățeni.

Investigație internațională și suspiciuni privind destinația volumelor

Seria furturilor a afectat și biblioteci din Germania, Elveția și Cehia. Cazul a determinat formarea unei echipe comune de anchetă, coordonată de Europol și Eurojust.

Investigatorii au stabilit că unul dintre principalii suspecți a solicitat de aproximativ 40 de ori acces la manuscrise și volume rare în cadrul Bibliotecii Naționale a Franței. El susținea că desfășoară cercetări despre literatura rusă din secolul al XIX-lea.

În noiembrie 2023, instituția a descoperit că nouă lucrări valoroase fuseseră înlocuite cu copii. Pierderea a fost estimată la aproximativ 650.000 de euro.

Anchetatorii analizează și posibilitatea ca furturile să fi avut legătură cu recuperarea unor opere considerate parte a patrimoniului cultural rus. Deocamdată, niciuna dintre cărțile furate nu a fost recuperată.

Reprezentanții Bibliotecii Naționale a Franței au declarat însă că speră în continuare ca volumele să fie găsite și readuse în colecțiile instituției.

Publicat
Din categoria Politic