Peste 20.000 de euro ascunși în lenjeria intimă. O ucraineancă, amendată cu 95.000 de lei și lăsată fără bani

O cetățeană a Ucrainei a fost amendată cu 95.000 de lei, după ce a încercat să scoată ilegal din Republica Moldova peste 20.000 de euro, ascunși în lenjeria intimă. Totodată, instanța a dispus confiscarea întregii sume nedeclarate.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cazul s-a produs în noiembrie 2025, când femeia, în vârstă de 46 de ani, urma să zboare de la Aeroportul Internațional Chișinău spre Bologna, Italia.

Anchetatorii au stabilit că pasagera a ascuns banii în lenjeria intimă și a ales să treacă prin culoarul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat, deși transporta o sumă ce depășea cu mult plafonul de 10.000 de euro care trebuie declarat autorităților vamale.

În timpul controlului, funcționarii au observat comportamentul suspect al femeii și au descoperit o parte din bani ascunsă în sutien. Chiar și după această descoperire, pasagera a declarat în mod fals că suma transportată nu depășește 10.000 de euro. În urma unei verificări suplimentare prin scanner, autoritățile au găsit și restul banilor, ascunși tot în lenjeria intimă.

Procurorii mai precizează că femeia introdusese anterior suma în Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei Palanca, venind din Ucraina cu autocarul, fără să declare banii.

În fața Judecătoriei Chișinău, inculpata și-a recunoscut vinovăția. Ca urmare, aceasta a fost sancționată cu o amendă de 95.000 de lei, iar cei peste 20.000 de euro ascunși în lenjeria intimă au fost confiscați în folosul statului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Peste 20.000 de euro ascunși în lenjeria intimă. O ucraineancă, amendată cu 95.000 de lei și lăsată fără bani apare prima dată în Realitatea.md.