Cea mai importantă schimbare constă în includerea activelor digitale, precum criptomonedele și monedele electronice, în circuitul de raportare, asigurând astfel că autoritățile fiscale vor putea monitoriza veniturile realizate în acest domeniu, la fel cum procedează deja cu conturile bancare clasice.
Această inițiativă vine ca o necesitate de actualizare a mecanismelor actuale, în contextul în care tot mai multe persoane folosesc piețele financiare moderne și activele digitale.
Practic, odată ce documentul va fi ratificat de Parlament, instituțiile financiare vor avea obligația să aplice reguli mai stricte de verificare și să includă noile tipuri de active în rapoartele anuale, începând cu anul 2027, cu primele raportări propriu-zise programate pentru anul 2028.
Potrivit autorilor, această măsură vine să reducă riscurile de ascundere a veniturilor în afara țării. Deja peste 70 de jurisdicții s-au alăturat acestui amendament.
După ce va trece de comisiile parlamentare, documentul urmează să fie ratificat de Parlament.
The post Moldova introduce raportarea financiară pentru activele digitale appeared first on logos-pres.md.