Liderul superm iranian a emis o declarație privind acordul Iran–SUA. Ce spune

Acesta a afirmat că, „în principiu”, nu a fost de acord cu încheierea unui acord cu partea americană, pe care a acuzat-o că a folosit „toate pârghiile posibile” pentru a influența procesul.

Totuși, liderul iranian a precizat că a acordat aprobarea după ce președintele Iranului și-a asumat responsabilitatea deciziei în cadrul Consiliului Suprem de Securitate Națională.

În declarație se arată că, deși au existat divergențe interne, autoritățile de la Teheran susțin că vor urmări protejarea intereselor naționale, iar eventualele negocieri directe viitoare „nu înseamnă acceptarea poziției inamicului”.

Publicat
Din categoria Politic