Un cetățean moldovean a murit în stațiunea Okurcalar din Antalya după o agravare bruscă a stării de sănătate

Un cetățean al Republicii Moldova a murit într-o stațiune din provincia Antalya, după ce i s-a făcut brusc rău în apropierea piscinei. Informația a fost relatată de presa de stat din Turcia, care citează serviciile locale de urgență, informează telegraph.md, cu referire la Independent.md

Incidentul s-a produs în localitatea turistică Okurcalar, din districtul Alanya, unde bărbatul de 51 de ani se afla în vacanță împreună cu familia sa. Acesta se odihnea pe un șezlong la piscină, când starea sa de sănătate s-a agravat brusc.

Angajații hotelului au alertat imediat serviciile de urgență. Medicii i-au acordat primul ajutor la fața locului, după care l-au transportat de urgență la spitalul de stat din orașul Manavgat.

„În pofida eforturilor depuse de medici, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată”, se precizează în raportul agenției turce Anadolu.

Jandarmeria turcă a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele cazului. Totodată, trupul neînsuflețit a fost transferat la Institutul de Medicină Legală din Antalya, unde urmează să fie efectuată expertiza care va stabili cauza exactă a decesului.