Olesea Stamate obține câștig de cauză în instanță; PAS, obligat să-i restabilească statutul de membru // DOC

Fosta deputată Olesea Stamate a obținut câștig de cauză în prima instanță în procesul intentat împotriva Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), după excluderea sa din formațiune, în aprilie 2025. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a anulat decizia prin care Stamate a fost exclusă din partid și a dispus restabilirea calității sale de membru PAS. Totodată, formațiunea va trebui să-i achite cheltuieli de judecată în valoare de 400 de lei. Hotărârea poate fi contestată cu apel în termen de 30 de zile.