BNS: Inflația anuală a ajuns la aproape 6,8%

Inflația anuală a ajuns la aproape 6,8%, anunță Biroul Național de Statistică. Potrivit statisticienilor, cele mai mari creșteri ale prețurilor medii de consum au fost la produsele nealimentare și la servicii. În același timp, BNS menționează că inflația de la începutul anului a ajuns la 4,9%, transmite IPN.

R. Moldova va denunța un nou acord încheiat pe platforma CSI: Nu mai corespunde intereselor naționale

Republica Moldova urmează să denunțe un nou acord încheiat pe platforma CSI. Deputații comisiei pentru politică externă au avizat proiectul de lege privind denunțarea Acordului privind colaborarea în domeniul editării, difuzării cărții și poligrafiei în cadrul Comunității Statelor Independente, considerat ca fiind depășit.

Sezonul lavandei începe cu un festival la Colegiul Agroindustrial din Râșcani. Intrarea este gratuită

În curând începe sezonul lavandei! Așadar, sâmbătă, 20 iunie, Colegiul Agroindustrial din Râșcani va găzdui Festivalul Lavandei 2026. Evenimentul va avea loc în câmpul de lavandă al colegiului. The post Sezonul lavandei începe cu un festival la Colegiul Agroindustrial din Râșcani. Intrarea este gratuită appeared first on #diez.

(video) Boreham Motorworks Ford Escort Mk1 RS: primul exemplar nou construit după 50 de ani

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!Le puteţi şi comenta acolo Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV! Boreham Motorworks a dezvăluit primul prototip reprezentativ de producție al modelului Ford Escort Mk1 RS la London Concours 2026, marcând un pas major în dezvoltarea unuia dintre cele mai concentrate vehicule de performanță ușoare ale erei moderne. Este primul Ford… Continuă lectura (video) Boreham Motorworks Ford Escort Mk1 RS: primul exemplar nou construit după 50 de ani

„Strâng lațul în jurul economiei”. Cum lovesc noile sancțiuni europene în mașinăria de război controlată de Putin

Noile sancțiuni ale UE „strâng lațul în jurul economiei ruse”, a declarat Adam Jasser, directorul de știri al TVP World, pentru canalul de televiziune, susținând că ultimele măsuri scot la iveală vulnerabilitățile tot mai mari ale Moscovei atât pe plan intern, cât și pe plan extern.

Numele „Chișinău” ar putea apărea pe PET-uri de apă britanice. Cât ar costa o butelie de aluminiu de jumătate de litru

O marcă de apă care va purta numele Chișinăului ar putea apărea în curând pe piață. Apa nu va fi îmbuteliată în Capitală, ci în Marea Britanie, la inițiativa unui moldovean stabilit în UK. Potrivit autorităților, PET-urile cu apă ar contribui la promovarea orașului la nivel local și internațional. The post Numele „Chișinău” ar putea… Continuă lectura Numele „Chișinău” ar putea apărea pe PET-uri de apă britanice. Cât ar costa o butelie de aluminiu de jumătate de litru