PSDE cere consultări reale cu cetățenii înaintea reformei APL: Localitățile nu pot fi tratate ca simple unități administrative care pot fi radiate prin decizie politică

Reforma administrației publice locale trebuie să fie bazată pe consultarea cetățenilor și respectarea autonomiei locale, nu pe decizii impuse de la centru, susține PSDE într-o rezoluție adoptată la Congresul extraordinar al partidului.

Țesutul manual și tradițiile populare, promovate la festivalul iProsop

Fenomenele meteorologice extreme au influențat desfășurarea Festivalului iProsop din satul Selemet, raionul Cimișlia, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale dedicate tradițiilor și patrimoniului popular din sudul Republicii Moldova. Din cauza ploilor abundente, organizatorii au mutat programul în incinta Casei de Cultură din localitate, transmite IPN.

Zeci de directori școlari sunt menținuți contrar legii în funcții. Dan Perciun: „Un director interimar este unul vulnerabil”

Zeci de directori școlari din Republica Moldova sunt menținuți în funcții interimare mai mult de 6 luni, chiar dacă – de la începutul anului 2025 – legislația interzice acest lucru. Ministrul educației, Dan Perciun, spune că astfel conducătorii instituțiilor pot deveni mai vulnerabili și ușor de controlat, inclusiv din punct de vedere politic. The post… Continuă lectura Zeci de directori școlari sunt menținuți contrar legii în funcții. Dan Perciun: „Un director interimar este unul vulnerabil”

R. Moldova va produce drone și anti-drone. Maia Sandu: „Am solicitat să ne mișcăm repede pe această cale”

Republica Moldova își propune să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și anti-dronelor, inclusiv prin atragerea investițiilor private și crearea unor parteneriate cu companii care dețin tehnologii avansate în domeniu. Pentru aceasta, autoritățile pregătesc modificări legislative care să permită investiții și parteneriate public-private în sectorul industriei de apărare.

În Armenia au loc alegeri parlamentare, pe fondul răcirii relațiilor cu Moscova. Cine este favoritul

Armenii au astăzi, 7 iunie, alegeri parlamentare. Ele sunt considerate un moment important pentru viitorul politic al țării, în contextul apropierii Erevanului de Occident și al încercărilor guvernului de a consolida un acord de pace cu Azerbaidjanul, scrie Reuters. The post În Armenia au loc alegeri parlamentare, pe fondul răcirii relațiilor cu Moscova. Cine este… Continuă lectura În Armenia au loc alegeri parlamentare, pe fondul răcirii relațiilor cu Moscova. Cine este favoritul