Cancelarul german Friedrich Merz a criticat propunerea Comisiei Europene privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene și a cerut prezentarea unei noi variante, relatează Deutsche Welle, citat de Mediafax. Declarațiile au fost făcute vineri, la Bruxelles, înaintea discuțiilor dintre liderii statelor membre. „Propunerea aflată pe masă este mult prea mare. Cifrele trebuie reduse”, a declarat… Continuă lectura Germania se opune bugetului propus de UE și vrea contribuții și taxe mai mici. România vrea un buget cât mai mare
Lună: iunie 2026
Volkswagen va disponibiliza 50.000 de angajați
Acest lucru a fost declarat de directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, în cadrul adunării anuale a acționarilor companiei, potrivit Investing.com. Potrivit acestuia, situația pentru producătorul auto rămâne „tensionată și complexă”, iar condițiile de activitate din sector în 2026 s-au dovedit a fi și mai dificile decât se preconiza anterior. „Modelul nostru de afaceri, care… Continuă lectura Volkswagen va disponibiliza 50.000 de angajați
Decizia istorică a celui mai admirat prinț arab. Prințul Dubaiului vrea să interzică termenul „gospodină”
Hamdan bin Mohammed Al Maktoum este șeicul care rescrie dicționarul. Acesta vrea să transforme „gospodina” în cea mai respectată titulatură, scrie Okmagazine.
Germania va finanța pentru Ucraina achiziția de noi rachete Patriot
Germania va oferi Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, de 400 de milioane de dolari. O parte din această sumă urmează să fie destinată achiziției de rachete interceptoare pentru sistemele antiaeriene americane Patriot. Cele două țări urmează să dezvolte în comun ceea ce descriu drept un sistem antiaerian împotriva rachetelor balistice, relatează EFE și… Continuă lectura Germania va finanța pentru Ucraina achiziția de noi rachete Patriot
Hotelul „Zarea” și două edituri de stat sunt scoase la vânzare. Care este prețul de pornire?
Hotelul „Zarea” din Chișinău și două edituri de stat ar putea ajunge în mâinile investitorilor privați. Agenția Proprietății Publice (APP) anunță organizarea unei licitații cu strigare pentru privatizarea mai multor bunuri publice. Valoarea de pornire a celui mai scump obiectiv este de 106 milioane de lei.
Peste 60 de milioane de euro pentru școli moderne și spitale eficiente energetic, cu sprijinul BEI și UE. Premierul Alexandru Munteanu: „Fiecare proiect este încă un pas spre o Moldova în care serviciile publice sunt mai bune”
Republica Moldova va beneficia de finanțare în valoare de circa 60 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii educaționale și medicale. Contractele de finanțare pentru proiectele „Reabilitarea și modernizarea școlilor din Moldova” și&nbs…
Accident grav la Taraclia. Un bărbat a decedat la fața locului
Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a decedat astăzi în urma unui accident rutier. Impactul s-a produs în apropierea satului Valea Perjei din raionul Taraclia, comunică MOLDPRES. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, șoferul, aflat la volan…
/VIDEO/ Noapte albă pentru trei șoferi din Sîngerei: Mașinile lor au luat foc într-o parcare
Cinci persoane, reţinute de DIICOT sub acuzaţia că ar fi introdus în ţară, prin firme de curierat, canabis şi ciuperci halucinogene
Patru bărbaţi şi o femeie au fost reţinuţi pentru trafic internaţional şi intern de droguri de risc şi mare risc, aceştia fiind acuzaţi că ar fi introdus în ţară, din Spania şi Ţările de Jos, prin intermediul unor firme de curierat, aproape 7 kilograme de canabis, dar şi ciuperci halucinogene. Potrivit unui comunicat al IGPR,… Continuă lectura Cinci persoane, reţinute de DIICOT sub acuzaţia că ar fi introdus în ţară, prin firme de curierat, canabis şi ciuperci halucinogene
„Unii primesc 2.500, alții 66.000 de lei”: Expert, despre reforma salarizării și modificările necesare
Diferențele salariale semnificative dintre angajații care ocupă funcții similare au ajuns, în unele cazuri, la un raport de 26 la 1, iar numeroasele modificări introduse de-a lungul anilor au generat dezechilibre majore. O parte dintre angajații instituțiilor publice sunt remunerați cu salariul minim pe economie, în timp ce salariile altora au depășit nivelul celor din… Continuă lectura „Unii primesc 2.500, alții 66.000 de lei”: Expert, despre reforma salarizării și modificările necesare