Freelancerii au înregistrat venituri de peste 45 de milioane de lei în august. SFS a calculat un impozit unic de 6,8 milioane de lei

Antreprenorii independenți din Republica Moldova au înregistrat în luna august 2026 venituri totale de 45 275 724,30 lei, potrivit datelor prezentate de Serviciul Fiscal de Stat. Pentru aceeași perioadă, impozitul unic calculat a constituit 6 797 804,74 lei, în scădere cu 1,80% față de luna precedentă.

SFS informează că pentru luna august au fost generate și expediate freelancerilor 3 861 de avize de plată a impozitului unic. Acestea au fost transmise la adresele electronice indicate la înregistrarea activității și sunt disponibile și în Cabinetul personal al contribuabilului și în EVO.

Circa 54,91% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate. Dintre aceștia, 115 contribuabili au utilizat echipamente de casă și de control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, iar suma totală încasată în numerar a constituit 1 394 290 de lei.

Termenul pentru achitarea impozitului unic aferent lunii august este 25 septembrie 2026. Plata poate fi efectuată inclusiv prin MPay.

Potrivit datelor SFS, la 11 septembrie 2026 erau înregistrați 3 678 de antreprenori independenți, iar achitările impozitului unic efectuate de aceștia constituiau 26 292 641,87 lei.

Cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale care nu depășesc 1 200 000 de lei și de 35% pentru partea din venit care depășește acest plafon.

Sumele colectate sunt repartizate între bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Din impozitul unic, 26,3% reprezintă impozitul pe venit destinat bugetului local, iar 5% – taxele locale. Alte 53,3% sunt direcționate către bugetul asigurărilor sociale de stat, iar 15,4% – către fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

SFS precizează că freelancerii care au transmis bonuri fiscale cu date eronate, au efectuat returnări sau restituiri ori au încasat bani care nu țin de activitatea de antreprenoriat independent pot solicita modificarea avizului de plată la orice Direcție deservire fiscală.