Lecții anticorupție pentru viitorii specialiști și angajații din sănătate: peste 110 participanți

Peste 110 persoane din mediul academic și din domeniul sănătății publice au participat la sesiuni de instruire organizate de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Activitățile au avut drept scop promovarea integrității și prevenirea corupției în instituțiile de învățământ și cele medicale.

La una dintre sesiuni au participat reprezentanți ai Asociației Naționale a Studenților în Drept și Poliție din Republica Moldova, precum și studenți de la Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice și alte instituții de învățământ.

Tinerii au fost informați despre mecanismele de prevenire și combatere a corupției, standardele de integritate și rolul comportamentului etic în formarea viitorilor specialiști.

O altă sesiune a fost organizată pentru angajații Centrului de Sănătate Publică Chișinău. La instruire au participat specialiști din municipiul Chișinău și raioanele Ialoveni, Criuleni, Strășeni și Dubăsari.

Discuțiile s-au concentrat pe respectarea normelor de etică profesională și instituțională, identificarea și reducerea riscurilor de corupție specifice domeniului medical, dar și pe importanța raportării abaterilor prin canalele disponibile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Lecții anticorupție pentru viitorii specialiști și angajații din sănătate: peste 110 participanți apare prima dată în Realitatea.md.