O femeie a ajuns la spital după ce a fost lovită de un tren

O femeie de 40 de ani a fost lovită de un tren joi seara, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe sectorul Strășeni-Călărași. În urma impactului, aceasta a suferit multiple traumatisme și a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.

Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco, a precizat că femeia fusese declarată dispărută pe 8 septembrie, în municipiul Chișinău. Circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite. Oamenii legii examinează inclusiv versiunea unei tentative de suicid.

Potrivit Căii Ferate din Moldova, incidentul s-a produs în jurul orei 20:40, la kilometrul 1586, pichetul 1. Trenul circula pe ruta Chișinău-Kiev.

The post O femeie a ajuns la spital după ce a fost lovită de un tren appeared first on ipn.md.