O femeie a fost lovită de trenul Chișinău–Kiev, în apropiere de Strășeni

O femeie a fost lovită de trenul nr. 353, care circula pe ruta Chișinău–Kiev, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe sectorul Strășeni–Călărași. Incidentul s-a produs în seara zilei de 10 septembrie 2026, în jurul orei 20:40.

Potrivit Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, cazul a avut loc la kilometrul 1586, pichetul 1.

La fața locului au fost solicitate serviciile medicale de urgență și Poliția.

Circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de autoritățile competente.