Sindicatele și patronatele cer Parlamentului să mențină scutirea de la impozitul pe venit

Într-un demers comun adresat președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și Comisiei economie, buget și finanțe, președinții CNSM și CNPM, Igor Zubcu și Ana Groza, au solicitat menținerea regimului fiscal actual.

Nemulțumirea organizațiilor este provocată de amendamentul care prevede anularea scutirii de la impozitul pe venit, prevăzută la alin. (3) al art. 53 din Codul fiscal. CNSM și CNPM consideră că o asemenea măsură va reduce resursele financiare ale organizațiilor și le-ar putea afecta capacitatea de a-și exercita funcțiile prevăzute de lege și de a participa la dialogul social.

Confederațiile menționează că sindicatele și patronatele sunt organizații necomerciale, iar veniturile acestora provin în principal din taxele de aderare și cotizațiile membrilor. Potrivit acestora, aceste mijloace sunt utilizate pentru activități de reprezentare, consultare și apărare a intereselor membrilor și nu sunt destinate distribuirii sub formă de profit.

CNSM și CNPM solicită, de asemenea, restabilirea organizațiilor sindicale și patronale în lista organizațiilor necomerciale prevăzută la alin. (1) al art. 52 din Codul fiscal, prin includerea expresă a acestora în listă.

În demers sunt invocate și standardele Organizației Internaționale a Muncii (OIM) în domeniul libertății de asociere. Organizațiile menționează că OIM admite măsuri speciale, inclusiv facilități fiscale, pentru dezvoltarea organizațiilor lucrătorilor și angajatorilor.

Confederațiile au propus organizarea unei întrevederi cu reprezentanții Parlamentului pentru a discuta amendamentul și proiectul politicii fiscale pentru anul 2027.

Reamintim că proiectul politicii bugetar-fiscale a fost aprobat de deputați în prima lectură.

The post Sindicatele și patronatele cer Parlamentului să mențină scutirea de la impozitul pe venit appeared first on LOGOPRESS.