Angajații din sistemul de asistență socială vor avea grade de calificare

Proiectul, elaborat în contextul reformei „Restart”, prevede introducerea unor reguli noi privind managementul de caz, profesionalizarea personalului, atestarea angajaților și digitalizarea evidenței serviciilor sociale.

Sunt prevăzute cinci grade de calificare profesională, de la gradul V la gradul I. Fiecărui grad îi va corespunde un spor salarial cuprins între 750 și 2.000 de lei lunar, în funcție de nivelul de calificare.

Atestarea personalului pentru obținerea gradului V va fi introdusă treptat, pe parcursul a trei ani.

Potrivit documentului, implementarea măsurilor ar trebui să contribuie la reducerea fluctuației de personal cu cel puțin 10%, asigurarea accesului a cel puțin 80% dintre angajați la programe de formare continuă acreditate sau autorizate și introducerea unui cadru de management al performanței.

Pe termen lung, reforma își propune să asigure un sistem de asistență socială cu resurse umane suficiente, motivate și capabile să ofere prestații și servicii de calitate, cu obiectivul de a contribui la atingerea țintelor stabilite pentru anul 2030.

Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (privind sistemul de asistență socială, digitalizarea serviciilor sociale și dezvoltarea profesională a personalului) urmează să fie examinat în cadrul ședinței Guvernului.

The post Angajații din sistemul de asistență socială vor avea grade de calificare appeared first on LOGOPRESS.