Preşedintele Nicuşor Dan participă, duminică şi luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Finlanda, la Rovaniemi, care are ca obiectiv consolidarea abordării strategice a Uniunii Europene faţă de regiunea arctică. Dan va prezenta în cadrul reuniunii viziunea României privind gestionarea coerentă şi unitară a provocărilor de pe întregul spaţiu care se întinde de la Arctica până la Marea Neagră, în contextul în care provocările de securitate din aceste regiuni sunt interconectate.