Câți oameni avea Securitatea înainte de căderea lui Ceaușescu. Cifre publicate în premieră de CNSAS

Datele publicate  de CNSAS pe platforma Facebook provin din documente din septembrie 1988 și oferă o imagine asupra dimensiunii aparatului care asigura supravegherea și controlul societății.

Peste 6.000 de cadre numai în aparatul central

Potrivit CNSAS, datele provin din documente datate 24 septembrie 1988, păstrate în dosarul Cabinetului Iulian Vlad, ultimul șef al Departamentului Securității Statului.

Din totalul de 14.629 de angajați, 6.023, respectiv 41,17%, făceau parte din aparatul central al DSS din București. Alte 2.737 de cadre, reprezentând 18,71%, erau încadrate în Trupele de Securitate, iar aparatul teritorial însuma 5.869 de persoane, adică 40,12% din efective.

Cifrele includ și aproximativ 1.200 de angajați civili fără grad militar, care desfășurau activități tehnice, logistice, administrative și de secretariat.

Aparatul central concentra principalele structuri informative și operative. Direcția a IV-a, responsabilă de contrainformațiile militare, avea 1.022 de cadre, în timp ce Unitatea Specială „F”, responsabilă de filaj, număra 745 de angajați. USLA avea 772 de cadre.

Sursa foto: Facebook/Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Sute de angajați pentru interceptări, filaj și controlul corespondenței

Documentele prezentate de CNSAS permit și o radiografie a mecanismelor de supraveghere folosite de regimul comunist.

Unitatea Specială „T”, responsabilă de interceptări și ascultări, avea 466 de angajați. Unitatea „F”, care se ocupa de filaj, observație stradală și investigații, dispunea de 745 de persoane, iar Unitatea Specială „S”, implicată în controlul scrisorilor, coletelor și altor trimiteri poștale, avea 356 de angajați la nivel central.

Direcția I, care coordona supravegherea populației din perspectiva conformării ideologice, avea 103 angajați în structura centrală, activitatea fiind continuată în teritoriu de serviciile corespunzătoare.

București, Constanța și Timiș aveau cele mai mari efective teritoriale

Securitatea Municipiului București dispunea de 557 de cadre, fiind cea mai mare structură teritorială. Dintre județe, Constanța avea 285 de cadre, Timiș – 271, Prahova – 261, Cluj – 251 și Brașov – 212.

La Sibiu erau încadrate 144 de cadre ale Securității, dintre care 119 bărbați și 25 de femei.

La polul opus, cele mai reduse efective erau în Covasna, cu 73 de cadre, Ialomița și Sălaj, cu câte 76, și Călărași, cu 78.

Sursa foto: Facebook/Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Doar 22 de femei ocupau funcții de conducere

Datele CNSAS oferă informații și despre structura de gen a aparatului. În DSS lucrau 2.297 de femei, reprezentând 15,70% din total, în timp ce 84,30% dintre angajați erau bărbați.

Accesul femeilor la conducere era extrem de redus. Doar 22 ocupau asemenea funcții în întregul aparat: 11 în structura centrală și 11 în structurile teritoriale. În Trupele de Securitate, niciuna dintre cele 254 de femei încadrate nu avea o funcție de conducere.

CNSAS precizează că imaginea de ansamblu a fost obținută prin coroborarea a două tabele din arhiva instituției, documentele originale fiind păstrate în fondul Cabinetului Iulian Vlad.

Publicat
Din categoria Politic