Procurorii cer șase ani de închisoare pentru fostul premier al Republicii Moldova, Iurie Leancă, în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Solicitarea a fost făcută de procurorul Victor Muntean pe 14 septembrie, la ședința de judecată în care au început dezbaterile judiciare în acest dosar. Pedepse similare riscă și alți inculpați cu nume cunoscute din acest dosar, printre care Valeriu Lazăr, fostul ministru al Economiei, Tudor Copaci, fostul șef al Agenției Proprietății Publice, sau Petru Jardan, fost deputat și fost director al Aeroportului Internațional Chișinău.