Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a introdus sancțiuni împotriva fostei sale purtătoare de cuvânt, Iulia Mendel, și a altor nouă persoane, acuzate de autoritățile ucrainene că ar răspândi dezinformare și propagandă rusă și că ar susține politica agresivă a Rusiei față de Ucraina.
Mendel, în vârstă de 40 de ani, este singura cetățeană ucraineană inclusă pe lista sancționată. Celelalte nouă persoane sunt cetățeni ai Rusiei. Printre măsurile impuse se numără înghețarea activelor și o serie de restricții economice.
Iulia Mendel a fost purtătoarea de cuvânt a lui Zelenski din 3 iunie 2019 până la 9 iulie 2021. În ultimele luni, aceasta a devenit o critică vocală a fostului său șef. În luna mai, într-un interviu acordat jurnalistului american Tucker Carlson, Mendel a susținut că partea ucraineană ar fi fost pregătită să accepte concesii teritoriale importante în cadrul negocierilor cu Rusia de la Istanbul, din 2022.
Fosta purtătoare de cuvânt a făcut și alte acuzații la adresa lui Zelenski, inclusiv privind presupuse acte de corupție și consum de droguri. Pentru aceste afirmații nu au fost prezentate dovezi independente. Administrația prezidențială ucraineană a negat că Mendel ar fi avut acces la procesul decizional sau la negocierile cu Rusia.
Mendel a declarat că se aștepta la introducerea sancțiunilor și a criticat decizia autorităților ucrainene.
„Sancțiunile împotriva cetățenilor Ucrainei sunt neconstituționale, la fel ca multe alte decizii ale lui Zelenski. Volodimir Zelenski le aplică împotriva tuturor celor care pledează pentru pace în Ucraina”, a scris aceasta pe Facebook.
Sancțiunile au fost introduse cu câteva zile înainte ca Mendel să participe, pe 16 septembrie, la o dezbatere organizată de reprezentanți ai partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania în sediul Parlamentului European de la Strasbourg. Evenimentul este dedicat perspectivelor de încheiere a războiului din Ucraina.