Circulația feroviară din Țările de Jos, inclusiv în zona Amsterdamului, a fost perturbată marți, după ce mai multe țevi metalice au fost amplasate pe șine în zone diferite. Operatorul infrastructurii feroviare naționale, ProRail, a calificat incidentul drept un act de sabotaj, iar organele de drept au deschis o anchetă, relatează BBC, citat de IPN.
Potrivit sursei citate, cel puțin 15 incidente au fost raportate de ProRail, ceea ce a dus la întârzieri sau anulări ale curselor feroviare în centrul și nordul țării. Închiderea unor treceri la nivel cu calea ferată a afectat și traficul rutier, printre șoselele vizate fiind cele care duc către aeroportul Schiphol din Amsterdam și către cel din Utrecht.
Compania feroviară Nederlandse Spoorwegen a anunțat perturbări și în orașele Zwolle, Deventer și Amersfoort. Reprezentanții companiei au precizat că amploarea situației face imposibilă asigurarea unui serviciu alternativ cu autobuze.
În același timp, postul public de televiziune NOS a difuzat imagini cu polițiști care transportau țevi metalice de circa 1,5 metri, găsite pe șine în localitatea Veenendaal. Un tren aflat în circulație în orașul Steenwijk a lovit unul dintre obiecte, dar accidentul nu s-a soldat cu victime.
Un tren Eurostar pe ruta Amsterdam–Paris a avut, de asemenea, întârziere, din cauza unor restricțiilor impuse la gara centrală din capitala olandeză, deși nu s-a precizat dacă acestea sunt legate de actele de sabotaj.
Incidentele din Țările de Jos vin după ce 44 de persoane au fost rănite vinerea trecută în Franța, după deraierea unui tren. Presa franceză relata că accidentul ar fi fost provocat de o bucată de șină de aproximativ 300 de kilograme, care a fost amplasată pe calea ferată. Procurorii încearcă să identifice persoanele implicate.
The post Acte de sabotaj pe calea ferată în Țările de Jos: persoane necunoscute au amplasat țevi metalice pe șine appeared first on ipn.md.