Motorina ajunge la un preț record de 35,15 lei litrul

Motorina standard se scumpește miercuri cu 18 bani și ajunge la 35,15 lei pentru un litru, cel mai mare preț înregistrat până acum. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, benzina cu cifra octanică 95 se scumpește cu 9 bani și va costa cel mult 33,35 lei litrul, transmite IPN.

ANRE explică noile majorări prin intensificarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și creșterea riscurilor privind aprovizionarea globală cu produse petroliere. În ultimele zile, cotația Platts pentru o tonă de motorină a depășit 1 570 de dolari, iar cea pentru benzină a trecut de 1 360 de dolari.

Autoritatea precizează că stocurile de produse petroliere din Republica Moldova sunt suficiente pentru consumul curent și sunt monitorizate permanent. Totodată, piața rămâne expusă evoluțiilor regionale și internaționale care pot afecta lanțurile de aprovizionare.

Pe piețele internaționale, prețul petrolului continuă să crească. Cotația Brent a ajuns la 107,55 dolari pentru un baril, în creștere cu 1,77%, iar petrolul american WTI a ajuns la 103,30 dolari, cu 1,88% mai mult.

The post Motorina ajunge la un preț record de 35,15 lei litrul appeared first on ipn.md.