Prelua banii de la curieri și îi transmitea unei grupări: Aproximativ 240.000 de lei, ridicați de la un bărbat

Un bărbat din raionul Strășeni a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta este suspectat de implicare într-un grup infracțional specializat în escrocherii.

Potrivit Poliției Naționale, bănuitul, în vârstă de 36 de ani, ar fi avut rolul de intermediar, preluând de la curieri banii obținuți prin înșelăciune și transmițându-i ulterior altor membri ai grupării. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului, oamenii legii au ridicat aproximativ 240.000 de lei, în diferite valute.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/escrocherie-barbat.mp4″ muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform legislației, bărbatul riscă până la 5 ani de închisoare. Poliția continuă acțiunile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Articolul Prelua banii de la curieri și îi transmitea unei grupări: Aproximativ 240.000 de lei, ridicați de la un bărbat apare prima dată în Realitatea.md.