Ciprian Ciucu a recunoscut că PNL nu poate construi o majoritate parlamentară pentru susținerea propunerii de premier Siegfried Mureșan, însă a precizat că liberalii vor negocia cu ceilalți parlamentari în cazul unei desemnări.
„Nu. E foarte greu ca să asigurăm o majoritate Dar asta nu înseamnă că nu putem încerca să avem discuții cât mai largi să încercăm să ne îndeplinim misiunea dacă am primit o astfel de responsabilitate din partea domnului președinte”, a spus Ciprian Ciucu, miercuri, la emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, găzduită de Gândul.
Ciucu nu a exclus varianta unui guvern minoritar, în cazul în care PSD ar decide să voteze un astfel de Executiv.
„Noi ne asumăm responsabilitatea și unui guvern minoritar, dacă vrea să voteze PSD un astfel de guvern. Nu fugim de responsabilitate”, a continuat liberalul.
Calculele din Parlament și voturile lipsă ale PSD
Ciucu a vorbit și despre negocierile purtate de PSD pentru obținerea voturilor necesare în Parlament, pentru asigurarea unei majorități conduse de Sorin Grindeanu.
„Din câte știu, le lipsesc 20 sau 22 de voturi. În ipoteza în care UDMR va merge cu dânșii. Dacă UDMR nu va merge cu dânșii, le lipsesc mai multe voturi. Deci le va fi mult mai greu. Din câte știu, au dus discuții pe deoparte cu acești oameni, inclusiv cu oameni din Partidul Național Liberal. Au avut discuții cu UDMR și au avut discuții cu partidele celelalte din parlament Acea puzderie de partide mai mici, care au ajuns în parlament și care s-au divizat”, a mai spus primarul general.
Consultările de la Cotroceni
Declarațiile sale vin în contextul în care președintele Nicușor Dan i-a invitat , joi, la Palatul Cotroceni pe președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament, pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, discuțiile privind viitorul premier au inclus atât variante politice, cât și nume din afara partidelor. În septembrie, printre persoanele vehiculate s-au aflat Alexandru Nazare, Iulian Stanciu, Luca Niculescu și Eugen Tomac, în timp ce propunerile asumate anterior de partide au fost Sorin Grindeanu, din partea PSD, și Siegfried Mureșan, susținut de PNL, USR și UDMR.