
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, s-a întâlnit cu președinta Adunării Naționale a Ungariei, Ágnes Forsthoffer. Oficialii au avut o discuție deschisă și caldă, iar șeful legislativului de la Chișinău consideră că există o oportunitate de a deschide un nou capitol în relațiile dintre parlamentele și țările celor două state.
„Am vorbit, bineînțeles, despre drumul european al Republicii Moldova. I-am spus doamnei Forsthoffer că Moldova este hotărâtă să meargă înainte, prin reforme și prin rezultate, iar obiectivul nostru este să deschidem în acest an toate clusterele de negociere rămase. M-am bucurat să simt la Budapesta deschidere și susținerea pentru Republica Moldova și pentru drumul nostru european. Avem astăzi ocazia să construim o relație mai apropiată, bazată pe încredere, respect și aceeași dorință de a avea o Europă mai puternică și mai unită”, se arată în mesajul lui Grosu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Totodată, Igor Grosu a invitat-o pe Ágnes Forsthoffer să viziteze Republica Moldova și speră să continue foarte curând acest dialog la Chișinău.
Articolul Igor Grosu s-a întâlnit cu președinta Adunării Naționale a Ungariei: M-am bucurat să simt susținerea pentru Moldova apare prima dată în Realitatea.md.