Un atac rusesc cu drone a distrus depozitul casei de producție cofondate de Volodimir Zelenski

Atacul a provocat un incendiu de amploare la depozitul companiei Kvartal 95. Imaginile publicate de companie arată pompieri care intervin pentru stingerea flăcărilor, notează AFP

„Am pierdut un număr mare de decoruri, costume și elemente de recuzită care, timp de 20 de ani, au făcut parte din concertele, emisiunile de televiziune, filmele și serialele noastre”, a transmis compania printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. 

În ciuda pierderilor suferite, echipa Kvartal 95 a subliniat că își va continua proiectele artistice. 

„Armele rusești pot distruge bunuri. Dar nu ne pot opri. Continuăm să muncim, să scriem glume și să-i susținem pe apărătorii Ucrainei”, a continuat studioul.  

Kvartal 95 a fost fondată în 2003 de Volodimir Zelenski și frații Boris și Serhiy Șefir, originari din Krivoi Rog, în centrul Ucrainei. 

Compania a devenit cunoscută inclusiv prin producția serialului „Slujitorul poporului”, difuzat între 2015 și 2019. 

În serialul respectiv, Volodimir Zelenski a interpretat rolul unui profesor modest de istorie care este ales pe neașteptate președinte al țării, fapt ce a demarat cariera sa politică. 

Publicat
Din categoria Politic