Un bloc din Ialoveni va fi reabilitat energetic. Pierderile de căldură vor scădea cu peste 65%

Un bloc cu 60 de apartamente din Ialoveni va fi reabilitat energetic prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova. În urma renovării, pierderile de căldură ale clădirii urmează să fie reduse cu peste 65%, iar economiile anuale la consumul de energie sunt estimate la circa 520 de mii de lei, transmite IPN.

Ministerul Energiei menționează că blocul de pe strada Alexandru cel Bun, 5/2, este primul din Ialoveni inclus în program. Ministrul Dorin Junghietu susține că reducerea pierderilor de căldură demonstrează impactul renovării energetice asupra consumului și confortului locatarilor.

Proiectul, în valoare de 9,9 milioane de lei, prevede termoizolarea pereților, fundației și soclului, izolarea pardoselii etajului tehnic și a subsolului, precum și înlocuirea ferestrelor exterioare.

Din suma totală, 8,13 milioane de lei sunt oferite prin FEERM, iar contribuția locatarilor constituie 1,77 milioane de lei. Familiile vulnerabile vor beneficia de sprijin suplimentar.

FEERM dispune de un buget de peste 1,4 miliarde de lei până în 2027 și prevede renovarea a cel puțin 507 mii de metri pătrați de locuințe. Până în prezent, au fost semnate opt contracte pentru reabilitarea energetică a unor blocuri din Chișinău, Hâncești, Ialoveni, Bălți și Ceadâr-Lunga.

The post Un bloc din Ialoveni va fi reabilitat energetic. Pierderile de căldură vor scădea cu peste 65% appeared first on ipn.md.