27% dintre adolescenții cu vârste între 13 și 18 ani spun că ar fi dispuși să folosească un asistent de shopping complet bazat pe inteligență artificială – unul care recomandă produse, alege între opțiuni și finalizează cumpărăturile pe baza unor reguli stabilite de utilizator.
În cazul părinților, procentul este de 16%, potrivit cercetării Mastercard.
Diferența apare şi în utilizarea curentă a IA-ului.
18% dintre adolescenți folosesc săptămânal IA pentru a găsi cel mai bun preț sau o reducere, comparativ cu 10% dintre părinții lor.
31% dintre tineri ar avea încredere într-o recomandare AI
Mai mult, relația tinerilor cu recomandările IA începe să depășească zona de utilitate practică și să treacă în cea a încrederii.
31% dintre adolescenții chestionați spun că ar avea încredere într-o recomandare de produs făcută de AI mai mult decât într-o recomandare venită de la un prieten, în timp ce 23% ar avea mai multă încredere în recomandarea AI decât în sfatul propriilor părinți.
„Agentic commerce” e atunci când pui AI-ul să-ți cumpere chestii
Rezultatele fac parte din noul raport Mastercard, „A Short History of the Future of Shopping and Payments“, care analizează apariția aşa-numitului agentic commerce – un model în care agenții AI nu se limitează la a răspunde la întrebări sau a face recomandări, ci pot acționa în numele consumatorului.
În scenariul descris de Mastercard, utilizatorul stabilește regulile – de exemplu, bugetul, preferințele, caracteristicile produsului sau comercianții acceptați -, iar agentul AI poate căuta, compara, verifica informațiile și, în anumite condiții, poate finaliza achiziția.
Pentru retail, asta e o schimbare importantă
În loc ca omul să intre pe mai multe site-uri, să compare produse, prețuri, recenzii și condiții de livrare, o parte din acest proces ar putea fi delegată unui software care face comparația în câteva secunde.
Mastercard estimează că peste 300 de milioane de cumpărători online la nivel mondial ar putea utiliza în mod regulat agenți AI pentru cumpărături și plăți până în 2030.
Primele categorii care ar putea fi delegate AI-ului sunt cumpărăturile de rutină şi cu risc redus, precum alimentele, medicamentele sau abonamentele recurente, potrivit raportului.
Ideea este ca AI-ul să preia achizițiile repetitive, în timp ce oamenii să păstreze partea de shopping legată de descoperire, inspirație şi plăcere.
Părinții mai tineri folosesc săptămânal AI pentru a cerceta produse
Diferența dintre adolescenți și părinții lor este vizibilă şi în percepția asupra viitorului shoppingului.
67% dintre părinți consideră că shoppingul asistat de AI va defini generația copiilor lor, în timp ce doar 5% cred că acest fenomen va defini propria lor generație.
Totuși, utilizarea AI-ului în shopping nu este limitată la adolescenți și tineri.
Mastercard arată că părinții mai tineri, cu vârste între 18 şi 34 de ani, folosesc săptămânal AI pentru a cerceta produse într-o proporție mai mare decât persoanele de peste 55 de ani: 14%, față de 10%.
Astfel, diferența nu este doar una între „tineri“ şi „părinți“, ci pare să fie legată și de cât de confortabil este fiecare consumator cu delegarea unor sarcini către tehnologie.
Studiul Mastercard a fost realizat în iunie şi iulie 2026 pe un eșantion de 13.000 de perechi părinte-adolescent, respectiv 26.000 de respondenți, din Bulgaria, Cehia, Franța, Germania, Israel, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Suedia, Spania şi Marea Britanie.