Doi tineri din Sîngerei au fost reținuți după ce ar fi jefuit un bărbat de 10 mii de lei

Doi tineri de 21 și 22 de ani au fost reținuți de polițiștii din Sîngerei, fiind suspectați că ar fi agresat fizic un bărbat și i-ar fi sustras portofelul cu bani și telefonul mobil. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 10 000 de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor procesual-penale, oamenii legii au stabilit identitatea celor doi suspecți.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf. Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în Izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție Sîngerei.

Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, de unde au ridicat obiecte și bunuri care ar putea avea legătură cu cauza penală.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și acumularea probatoriului necesar.