FLYONE mai câștigă 60 de zile în conflictul cu statul, privind schimbarea controlului asupra companiei

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a acordat companiei FLYONE încă 60 de zile pentru a pune în aplicare cerința privind schimbarea controlului asupra companiei. Hotărârea a fost adoptată pe 11 septembrie, după expirarea termenului inițial de 90 de zile stabilit prin decizia din 22 iunie.

Informația a fost confirmată de CEIISS într-un răspuns transmis Ziarului de Gardă. Potrivit instituției, termenul a fost prelungit în urma unor solicitări suplimentare, iar compania urmează să se conformeze măsurilor stabilite anterior de autorități.

În același răspuns, Consiliul explică și argumentele care au stat la baza deciziei inițiale. CEIISS susține că FLYONE și fondatorii companiei figurează în Ordinul SIS nr. 02/2024, pe lista persoanelor despre care există informații documentate că ar fi asociate cu Vladimir Plahotniuc. În consecință, potrivit Consiliului, persoanele vizate de ordin nu pot desfășura activități investiționale în domenii considerate relevante pentru securitatea statului.

Autoritatea mai afirmă că, pe parcursul procedurii de examinare, FLYONE nu ar fi prezentat toate documentele solicitate, deși ar fi fost notificată de mai multe ori. Potrivit CEIISS, acest lucru ar fi împiedicat finalizarea verificărilor în termenii prevăzuți de lege.

În același timp, Consiliul precizează că nu a dispus suspendarea activității companiei și nici retragerea actelor permisive, invocând necesitatea de a evita afectarea pasagerilor și a altor agenți economici care depind de serviciile operatorului aerian.

CEIISS respinge și acuzațiile lansate de acționarii FLYONE privind o presupusă tentativă de preluare forțată a companiei. Instituția susține că măsurile aplicate țin de mecanismul legal de examinare a investițiilor în domenii sensibile pentru securitatea statului și nu de o intenție de transfer forțat al proprietății.

Disputa dintre FLYONE și autorități a început după decizia CEIISS din 22 iunie, prin care companiei i-a fost refuzată aprobarea investiției și i s-a cerut schimbarea controlului în termen de 90 de zile. FLYONE a contestat decizia în instanță, invocând inclusiv faptul că documentul făcea trimitere la o lege privind securitatea statului care fusese abrogată în 2025.

Ulterior, cadrul legal a fost modificat, iar referința respectivă a fost eliminată. Ministerul Infrastructurii a recunoscut problema de redactare, dar a susținut că măsura adoptată în cazul FLYONE rămâne valabilă. Legalitatea deciziei urmează însă să fie examinată de instanță.

În paralel, asociații companiei au inițiat o procedură internațională împotriva Republicii Moldova. Aceștia susțin că obligația de schimbare a proprietarilor ar fi ilegală și neconstituțională și au avansat pretenții de peste jumătate de miliard de dolari. Procedura, potrivit informațiilor făcute publice anterior, se desfășoară în Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul FLYONE mai câștigă 60 de zile în conflictul cu statul, privind schimbarea controlului asupra companiei apare prima dată în Realitatea.md.