Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare ilegală a bunurilor, fiind depistate medicamente, inclusiv preparate presupuse a conține substanțe cu efect psihotrop, precum și 1 600 de țigarete ascunse și nedeclarate.
Primul caz a fost înregistrat la punctul de trecere a frontierei Otaci, pe sensul de intrare în Republica Moldova. În bagajul de mână al unui cetățean străin de 61 de ani, pasager al unui microbuz de pe ruta ocazională „Umani-Iași”, au fost descoperite mai multe tipuri de medicamente.
Printre acestea se aflau preparate care conțin substanțe active presupuse a avea efect psihotrop, dar și alte produse medicamentoase care nu ar fi fost declarate conform legislației. Medicamentele au fost ridicate și urmează să fie supuse unor verificări de specialitate pentru stabilirea compoziției și statutului juridic.
Cel de-al doilea caz a fost documentat la punctul de trecere a frontierei Unguri. Un cetățean străin de 17 ani, care încerca să traverseze frontiera în calitate de pieton, a fost verificat de polițiștii de frontieră și funcționarii vamali, cu implicarea inspectorilor chinologi.
În căptușeala hainei purtate de acesta au fost găsite 1 600 de țigarete, ascunse într-un spațiu special creat pentru a eluda controlul vamal. Produsele din tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar tânărul riscă sancțiuni conform legislației în vigoare.