„La ASP, rezultatele se văd. Instituția emite un milion de cărți de identitate gratuit pentru cetățeni. Un pașaport poate fi perfectat în patru ore, iar un certificat de naștere poate fi descărcat și printat acasă. Este un standard la care în multe țări din UES se poate doar visa, dar pentru o instituție care va gestiona proiecte de sute de milioane, avem nevoie nu doar de capacitate managerială, ci și de integritate. …A demonstrat că poate moderniza o instituție și că nu evita problemele grele. Exact de asta avem nevoie și la Moldova Project.”, a declarat premierul.
Noua structură este în proces de definitivare și urmează să fie aprobată de Guvern în următoarele săptămâni. Potrivit premierului, aceasta va reuni specialiști în inginerie, management de proiect, achiziții, gestionarea contractelor, finanțe și drept.
„Vrem o echipă mică și foarte bună, ingineri, manageri de proiect, specialiști în achiziții și licitații, gestionarea contractelor, finanță și drept. Oameni care știu să pregătească bine un proiect, să organizeze profesionist achiziția, să urmărească lucrările și cel mai important, să le ducă până la capăt. Nu inventăm modelul de la zero. Ne inspirăm din experiența unor țări, precum Lituania, Irlanda și Muntenegru, care au concentrat capacitatea de implementare pentru proiecte importante.”, a spus Tofan.
El a precizat că noua structură va fi formată prin concentrarea funcțiilor din unitățile de implementare deja existente.
„Important, ne vom consolida pe concentrarea funcțiilor din alte unități de implementare, deja existente. Deci intenția este de a economisi bani, nu de a cheltui mai mult.”
O componentă importantă a noilor atribuții ține de gestionarea și utilizarea mijloacelor Fondului național de dezvoltare a sistemului de documente normative în construcții.
The post Mircea Eșanu, propus la conducerea Moldova Project appeared first on LOGOPRESS.