VIDEO Curier de droguri, încătușat în Chișinău. Riscă până la 5 ani de închisoare

Un tânăr de 29 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de implicarea în distribuirea substanțelor narcotice în municipiul Chișinău. Oamenii legii l-au depistat în flagrant, în timp ce plasa substanțe narcotice destinate consumatorilor finali. El a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

„În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta activa în calitate de curier și distribuitor de droguri prin intermediul unui canal de Telegram. În cadrul intervenției, suspectul a predat benevol câteva pachețele cu PVP („sare”), pe care le deținea, iar ulterior, polițiștii au identificat și ridicat toate celelalte pachete cu droguri amplasate anterior în ascunzișuri din mai multe locații din capitală”, se arată în comunicatul poliției.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 5 ani.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/droguri-chisinau.mp4″ muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Curier de droguri, încătușat în Chișinău. Riscă până la 5 ani de închisoare apare prima dată în Realitatea.md.