Unul dintre atacatori ar fi fost ucis, a declarat un ofițer, iar o operațiune de salvare este în curs de desfășurare, conform BBC.
Atentatul a avut loc la o moschee din apropierea unei clădiri care găzduiește birourile poliției în nord-vestul Pakistanului.
Atacul a avut loc în contextul unei intensificări a violențelor în regiune, forțele de securitate având ca țintă militanții, notează AP.
Zeci de persoane sunt rănite
Alte 56 de persoane sunt rănite, au declarat polițiștii și reprezentanții serviciilor de salvare.
Atentatul cu bombă a avut loc în Kohat, un district din provincia Khyber Pakhtunkhwa, la granița cu Afganistanul. Un atacator a intrat aparent cu un vehicul încărcat cu explozibili în moschee, a declarat Zulfiqar Hameed, șeful poliției provinciale.
Oficialii spitalului au confirmat că printre morți se numără cinci ofițeri de poliție și 10 civili, a declarat Bilal Faizi, un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de salvare. Majoritatea răniților erau credincioși, a spus el. Unii se aflau în stare critică.
Cel puțin doi bărbați înarmați au încercat să intre în incinta poliției și au făcut schimb de focuri cu ofițerii, a declarat poliția.
Explozia, urmată de focuri de armă
Fotografiile de la fața locului au arătat că zidul exterior al sediului poliției se prăbușise, iar moscheea era grav avariată. Martorii și locuitorii au spus că explozia s-a auzit de la distanță, urmată de focuri de armă.
Prim-ministrul Shehbaz Sharif a condamnat atacul și și-a exprimat regretul pentru victime. El a cerut autorităților să accelereze operațiunile de salvare, potrivit Associated Press.