De ce nu a fost înregistrată survolarea spațiului aerian de dronă la Colonița? Ministerul Apărării verifică

Ministerul Apărării nu a înregistrat survolări neautorizate ale spațiului aerian în ultimele 24 de ore, a precizat pentru Realitatea.md purtătorul de cuvânt al instituției, Marin Butuc, deși șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, confirmase anterior că obiectul găsit la Colonița este o dronă.

„În ce privește survolarea spațiului Ministerului Apărării, comunic faptul că nu a înregistrat survolări neautorizate, nu constată survolări neautorizate pe parcursul ultimilor 24 de ore. În ce privește cazul de la Tohatin, organele abilitate au ieșit la fața locului, investighează cazul pentru a stabili tipul, proveniența acestui aparat de zbor neidentificat. Post-factum, am putea constata și cauzele imposibilității de a fi înregistrat un atare aparat de zbor neidentificat”, a declarat Butuc.

Întrebat dacă instituția știe de ce nu a fost înregistrată survolarea, Butuc a precizat că:

„Deoarece lucrurile țin de altitudine, viteză, tipul aparatului zburător, până la urmă trebuie văzute toate aceste particularități tehnico-tactice ca să putem constata, într-un final, care a fost cauza neînregistrării unui survol neautorizat pe parcursul ultimelor 24 de ore”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Declarația vine după ce șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, precizase că fragmentele găsite în apropiere de Colonița, inclusiv un motor cu propulsie reactivă, provin de la o dronă, nu de la o rachetă.

Misterul exploziei de la Colonița! Ministerul Apărării spune că cerul Moldovei nu a fost survolat din 17 septembrie

O bubuitură puternică a fost auzită în această dimineață, în jurul orei 04:20, în zona de sud-vest a satului Colonița, în direcția localității Tohatin. Poliția a fost sesizată prin mai multe apeluri la Serviciul 112.

Articolul De ce nu a fost înregistrată survolarea spațiului aerian de dronă la Colonița? Ministerul Apărării verifică apare prima dată în Realitatea.md.