Știința Baia Mare a controlat începutul partidei, având posesia și petrecând mare parte din primele minute în jumătatea adversă. Scorul a fost deschis în minutul 13, când Paul Popoaia a transformat o lovitură de pedeapsă de la aproximativ 35 de metri, pentru 3-0.
Băimărenii și-au mărit avantajul în minutul 17, după un atac prelungit de aproape două minute, finalizat cu un eseu al lui Sikuea Taliauli. Popoaia a transformat și Baia Mare s-a desprins la 10-0.
Dinamo a reacționat rapid. În minutul 24, Marian Muntianu a marcat primul eseu al bucureștenilor. Freddy Burns a ratat transformarea, lovind bara, astfel că scorul a rămas 10-5.
Echipa din Ștefan cel Mare a revenit în avantaj înainte de pauză, după eseul lui Fonovai Tangimana, transformat de Burns pentru 12-10.
Ultimul cuvânt al reprizei l-a avut însă Paul Popoaia, care a transformat o nouă lovitură de pedeapsă din poziție centrală, iar Baia Mare a intrat la vestiare cu avantaj minim, 13-12.
Dinamo a întors meciul după pauză
Dinamo a început partea secundă mult mai bine și a preluat conducerea în minutul 45, prin lovitura de pedeapsă transformată de Mihai Graure.
Momentul decisiv al meciului a venit trei minute mai târziu. Freddy Burns a interceptat o pasă în propria jumătate și a traversat aproape întreg terenul pentru un eseu spectaculos, pe care tot el l-a transformat, ducând scorul la 22-13.
Burns a continuat recitalul în minutul 58, când a mai transformat o lovitură de pedeapsă, iar Dinamo s-a desprins la 25-13.
Baia Mare a reintrat în joc în minutul 62, prin eseul lui Andrei Schutz, introdus cu câteva minute înainte de a marca. Eseul a fost transformat de Popoaia pentru 20-25.
În minutul 70, Mihai Graure a înscris un nou eseu, iar Burns a transformat, ducând scorul la 32-20 pentru Dinamo.
Trei minute mai târziu, Burns a reușit a doua intercepție a meciului, pornind din nou din propria jumătate într-o cursă până în terenul de țintă al băimărenilor. Burns și-a transformat propriul eseu și a stabilit scorul final, 39-20.
Victoria o trimite pe Dinamo în finala Ligii de Rugby, unde va întâlni pe câștigătoarea dintre SCM USV Timișoara și CSA Steaua București, meci programat vineri, de la ora 15:00.