Salariul minim de 6.300 de lei a creat o gaură de 2.8 miliarde de lei în fondul de pensii: Sindicatele cer 7.300 de lei pe lună

Salariul minim de 6.300 de lei, stabilit în R. Moldova, trebuie majorat la cel puțin 7.300 de lei pentru a acoperi minimul de existență al unui salariat cu un copil. Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) avertizează că nivelul actual este insuficient și generează dezechilibre majore în sistemul de pensii, acoperite din bugetul de stat.