Un miliard de lei în activele întreprinderilor de stat aflate în insolvabilitate

„Am dat un proiect de lege la care încă mai aștept avizul întârziat al Guvernului și am venit cu propunerea capitalizării întreprinderilor cu potențial și cu proprietăți care au datorii doar la stat și de valorificat măcar ce a rămas din ele. Vrea Guvernul să le privatizeze ulterior, s-o facă, decât să ajungă pe mâna bandiților sau ruinate definitiv”, a declarat deputatul.

Potrivit lui Plîngău, în jurul procedurilor de insolvabilitate există și alte probleme pe care le investighează. Mai mult, deputatul susține că, în încercarea de a se opune acțiunilor sale, anumite persoane recurg la diferite forme de presiune publică și instituțională:

„Personal, am înregistrat un proiect de lege care are menirea să combată abuzul administratorilor autorizați. Opunerea este enormă”.

În declarația sa, președintele Comisiei speciale face o delimitare între acțiunile întreprinse de Ministerul Justiției și situația pe care o vede la Ministerul Economiei, fără a oferi în această etapă detalii despre întrebările pe care spune că le are.

„Dacă Ministerul Justiției a început a da semnale de luptă, la Ministerul Economiei sunt întrebări. La moment, atât transmit și sper semnalul să fie foarte clar. Când vorbim de creanțe de sute de milioane și 1 miliard la stat, noi toți trebuie să înțelegem greutatea și povara oricărei decizii sau întâlniri”, a declarat parlamentarul.

The post Un miliard de lei în activele întreprinderilor de stat aflate în insolvabilitate appeared first on LOGOPRESS.