Acorduri comerciale și de investiții în valoare de 1 miliard de euro vor fi semnate astăzi, în cadrul componentei economice a summitului „Carpathian 8″.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut anunțul în timpul discursului său la summitul inaugural „Carpathian 8″, potrivit agenției Ukrinform.
„Astăzi, în cadrul celei de-a doua părți, cea economică, a Inițiativei Carpatice, vor fi încheiate acorduri financiare și de investiții importante. Vor participa aproximativ 550 de reprezentanți ai mediului de afaceri. Au fost pregătite acorduri comerciale și de investiții în valoare de 1 miliard de euro. Este un început bun”, a declarat Zelenski.
Președintele ucrainean a mai spus că, în cadrul summitului, vor fi prezentate aproape 100 de proiecte de afaceri din cele opt țări care fac parte din inițiativă.
„Valoarea totală a acestor proiecte este de aproape 40 de miliarde de euro. Sunt proiecte care pot aduce beneficii reale țărilor noastre”, a spus Zelenski.
El a adăugat că, în următorii ani, creșterea economică în macroregiunea carpatică ar putea fi de două ori mai rapidă decât media Uniunii Europene.
Volodimir Zelenski a anunțat, de asemenea, lansarea inițiativei „Carpathian 8” (C8), care reunește Ucraina, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Republica Cehă, Austria și Serbia.
Președintele României, Nicușor Dan, participă și el vineri, în regiunea Ivano-Frankivsk din Ucraina, la summitul „Carpathian 8”. El a declarat că reuniunea urmărește să pună mai bine în valoare potențialul regiunii Carpaților.
„E un summit care încearcă să valorizeze regiunea carpatică și e important pentru noi din mai multe perspective. În primul rând, să construim relațiile de vecinătate. Evident că ne interesează minoritatea românească de aici. Cu cât suntem mai bine conectați, cu atât ei vor fi mai aproape și vor putea să-și exprime identitatea”, a declarat Nicușor Dan, înaintea summitului.